Conferinta de presa organizata de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania
In cadrul Conferinței de presă din data de 08.12.2022 organizată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, in cadrul căreia au fost prezenți alături de președintele CNIPMMR Florin Jianu, dl Răzvan Nicolescu fost ministru al energiei, Felix Caprariu coordonator Task Force Energie CNIPMMR si președinte ATE3 a fost solicitata reanalizarea Ordonanței de urgență care prevede că „autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:
Felix Căprariu, ATE3: Din păcate consumatorii nu sunt informați corespunzător. Autorităţile trebuie să facă această informare, (…) niciun furnizor nu va fi de acord să informeze consumatori că există o modalitate să se mute la alt furnizor
Felix Căprariu, preşedinte al Asociaţiei Teritoriale pentru Energie şi Eficienţă Energetică (ATE3) consideră că autorităţile trebuie să desfăşoare o campanie masivă de informare a consumatorilor cu privire la posibilitatea de a schimba furnizorul de energie.
“Autorităţile trebuie să facă această informare, nu cum există acum obligaţia ca furnizorii să facă acest lucru, pentru că niciun furnizor nu va fi de acord să informeze consumatori că există o modalitate să se mute la alt furnizor, este absurd să credem acest lucru. O să vedeţi în pagina 6 din factură acest lucru, cum putem schimba furnizorul, exact ca la bancă, cu litere foarte mici. Nu, acest lucru trebuie făcut transparent, prin canalele mass-media, aşa vorbim de o informare clară”, a menționat Caprariu în cadrul unei conferinte de presă.
Acesta a explicat: “Liberalizarea pieței de energie electrică este o etapă necesară pentru creșterea calității serviciilor de furnizare energie electrică. Începând cu luna ianuarie 2021 prețul energiei nu mai este stabilit pe baza reglementărilor emise ANRE cu excepția tarifelor pentru serviciile de transport, de sistem, de distribuție, taxa cogenerare înalta eficienta, contravaloare certificate verzi indiferent daca este casnic sau noncasnic, care rămân in continuare controlate de ANRE si ultima componenta care influențează prețul final este acciza care este stabilita de Ministerul de Finanțe. Acestea au o pondere de peste 50 % in prețul final pe care il plătește consumatorul. In aceste condiții liberalizarea pieței de energie, mai corect spus valoarea la care furnizorul va factura componenta de energie nu va avea o influenta majora in prețul final si acesta va putea fi monitorizat si controlat de ANRE prin reglementarea celorlalte componente care formează prețul final.
Orice consumator indiferent daca este casnic sau noncasnic ( include si sectorul IMM) are posibilitatea de a solicita actualizarea serviciilor de furnizare energie electrica prin solicitarea unei oferte si verificarea ei daca este cea mai buna pentru el prin comparație pe platforma: https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife. In cazul in care constata ca exista furnizori care ii pot oferta servicii de furnizare mai ieftine poate sa solicite imediat schimbarea furnizorului.
Din păcate consumatorii nu sunt informați corespunzător de aceste posibilități în condițiile în care obligația de informare este in sarcina furnizorului de energie iar acesta nu va promova niciodată posibilitatea de schimbare a furnizorului pe motiv de preț.
Avem nevoie de prevederi de reglementare noi mult mai ambițioase care sa țină cont de evoluția tehnologiilor si pieței energetice, de schimbarea profilului consumatorilor, de apariția posumatorilor, de contorizarea si rețeaua inteligenta.
O dată cu revizuirea legislației energiei pentru transpunerea noilor directive ministerul are posibilitatea sa actualizeze si legea 160/2012 privind organizarea si funcționarea ANRE dar si Legea energiei si a gazelor naturale nr. 123/2012 . Dar acestea trebuie făcute intr-un mod transparent cu consultarea tuturor jucătorilor din piața energetica”.
Preşedinte al Asociaţiei Teritoriale pentru Energie şi Eficienţă Energetică a transmis trei recomandări:
- Derularea unei campanii de informare la nivel național prin toate canalele mass-media, de către ANRE si Ministerul Energiei, privind facilitățile de care dispun consumatorii prin liberalizarea pieței prin prezentarea modului de verificare a celui mai optim preț pentru fiecare tip de consumator, campanie de informare care a fost derulata doar prin intermediul furnizorilor care nu au un interes sa promoveze aceste facilitați.
- Implementarea posibilității de schimbare a furnizorului de energie in maxim 24h prin simpla notificare pe motivul de preț competitiv.
- Lansarea cat mai urgenta a pachetului legislativ „Energie curata” prin implementarea conceptului de single preț pe piața de echilibrare si utilizarea platformelor europene aferente pieței de echilibrare, preț ce influențează costul de producție pentru energie.
Potrivit acestuia, costurile oamenilor cu energia în coşul de consum înseamnă cam 10%, la o medie de consum de 50-100 kWh.